Adrian Vîntu: „Obez e un cuvânt pe care creierul meu nu poate să îl accepte!“

„La mine, mâncatul este o religie!“ – așa se descrie Adrian Vîntu, cel de-al doilea concurent înscris în lupta cu kilogramele în cadrul emisiunii „Ajutor! Vreau să slăbesc!“, de la Prima TV. La 47 de ani, Adrian are 157 de kilograme, iar cultul pentru mâncare l-a făcut să își piardă motivația pe parcursul programului „Ajutor! Vreau să slăbesc!“, să cedeze ispitelor alimentare și la sfârșitul curei să aibă 17 kilograme mai puțin, deși își stabilise un target mai ridicat.

Cultul mâncării și kilogramele în plus

Adrian a pornit de la o greutate mult peste medie și un regim alimentar și de viață foarte haotic. Chiar el a recunoscut că este gurmand din fire și nu își cenzurează poftele: „Am un cult al mâncării. (…) Nu am mâncat ieri… Nu-i nimic, mănânc azi cât și pentru ieri!“. În timp, kilogramele s-au adunat unul câte unul, iar mâncatul haotic, sedentarismul au început să îi pună în pericol sănătatea.
Kilogramele în plus și-au pus amprenta asupra stimei de sine, asupra relațiilor, asupra serviciului și, mai ales, asupra sănătății. Adrian a conștientizat toate aceste lucruri și a încercat în mai multe rânduri regimuri de slăbire culese de pe net sau din reviste. Din păcate, lipsa de motivație, delăsarea, automulțumirea, cum el înșuși se caracterizează, l-au împiedicat să își schimbe stilul de viață. „Țigările am putut să le las în urmă cu câțiva ani, dar mâncarea nu. (…) Se spune că dimineața mănânci ca un rege, la prânz ca un prinț, iar seara ca un sărăntoc. Eu prefer să mănânc ca un rege tot timpul“, a povestit Adrian în timpul emisiunii.

Adrian Vîntu a slăbit 17 kilograme și acesta este doar începutul

Cu ajutorul consultantului în nutriție Cornelia Marin, Adrian a aflat că dieta lui nu este deloc sănătoasă. Alimente foarte bogate în grăsimi, pâine, făinoase, bombe calorice la fiecare masă, combinații alimentare nesănătoase… Cornelia Marin privea siderată cum Adrian consuma la micul dejun omleta cu slănină și cârnați sau la prânz – lasagna, prăjituri cu multă cremă. Și aproape deloc fibre! „Ce mâncăm asta suntem. Nu tot ceea ce se bagă în gură se numește hrană. Se poate numi mâncare, dar nu hrană“, i-a atras atenția Cornelia Marin lui Adrian încă de la început.
Deși dificil, începutul a fost unul foarte bun pentru Adrian: a respectat dieta recomandată de Cornelia Marin, a început să consume fibre și a mers de 3 ori pe săptămână la sală cu Stelian Tufaru. În acest fel a slăbit în jur de 10 kilograme în 3 săptămâni. Sărbătorile de iarnă au însemnat însă un prag pe care Adrian nu a putut să-l treacă, a cedat ispitei cozonacului, ciocolatei, a renunțat la regimul alimentar și la programul de antrenamente pentru 3 săptămâni, ceea ce s-a văzut în rezultatul final.
Pentru a-l motiva și a-l determina să reia regimul de viață sănătos, Cornelia i-a făcut cunoștință cu Cori Grămescu, consultant nutriție și antrenor de fitness. Cori l-a avertizat pe Adrian asupra pericolului pe care îl reprezintă grăsimea abdominală pentru sănătate și i-a mai spus, o dată în plus, că fără dietă și sport, rezultatele nu au cum să apară. După un duș rece de înviorare din partea Corneliei și lui Stelian, Adrian a promis că va respecta programul.
În final, cele 10 săptămâni de program i-au adus lui Adrian mai multă încredere în sine și 17 kilograme mai puțin. Acesta este însă doar începutul, după cum a promis Adrian.

Cum l-a ajutat ColonHelp pe Adrian?

Pe lângă dietă și sport, programul lui Adrian a inclus și ColonHelp. „Chiar dacă am citit foarte mult despre alimentație, știu multe lucruri despre ce și cum ar trebui să mâncăm, am fost cam delăsător și nu mă pot lăuda că am avut un stil de viață prea organizat în ultimii ani. Mâncam haotic, din cauza greutății îmi era rușine să mai merg la sală. Eu sunt un tip cu voință foarte puternică și cu toate acestea, iată unde am ajuns… Acum însă e altceva, am conștientizat că este grav ceea ce se întâmplă și am hotărât că trebuie să fac schimbarea: alimentație sănătoasă și ordonată, sport și detoxifiere cu ColonHelp. Cornelia mi-a vorbit la prima întâlnire despre detoxifiere, după ce m-am plâns că am probleme cu transpirația abundentă. Eram nevoit să îmi schimb tricoul sau cămașa de mai multe ori pe zi. Mă jenam mai ales în fața femeilor când mi se vedeau urmele de transpirație pe tricou. După cura de detoxifiere cu fibrele ColonHelp nu mai transpir la fel de mult. ColonHelp m-a ajutat să am un program mai ordonat, îmi încep ziua cu ColonHelp, este ușor de administrat, are un gust foarte bun. Am scăpat de transpirație, de câteva kilograme, digestia mea este perfectă… Ce pot să imi doresc mai mult de la ColonHelp!“, povestește Adrian.
Te așteptăm și joia viitoare, de la 20.30, pe Prima TV! Emisiunea „Ajutor! Vreau să slăbesc!“ este susținută de ColonHelp, care ți-a pregătit pentru fiecare ediție multe sfaturi de viață sănătoasă! Mai multă educație, mai multă sănătate!

, ,
Articolul anterior
Emisiunea „Ajutor! Vreau să slăbesc!“ îți prezintă prima poveste de succes: Iuliana Tănase
Articolul următor
Sport, dietă şi ColonHelp, secretele slăbitului sănătos!

2 comentarii. Leave new

  • interesanta emisiunea de aseara si cat se poate de reala. din pacate in perioada sarbatorilor este imposibil sa tinem o cura de slabire, noi romanii fiind un popor cu multe traditii gurmande.

  • Mult succes d-lui Vintu. Are in fata un drum lung de parcurs insa din cate am vazut vointa nu ii lipseste. Dieta si sportul pot face minuni si daca se va tine de ele va ajunge sa arate si sa se simta bine.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.